Concept Store & Café
Comercial
Localizat în Baia Mare și desfășurat pe o suprafață de 168 m², proiectul reunește două funcțiuni comerciale — o cafenea și un spațiu de tip magazin, împreună cu două terase exterioare. Deși delimitate spațial, cele două funcțiuni comunică și funcționează împreună ca un tot unitar.
- Locație
- Baia Mare
- An
- 2026
- Suprafață
- 168 m²
- Stadiu
- În lucru
Barul, și listening bar-ul de deasupra lui.
Piesa centrală și, totodată, accentul întregii amenajări este barul, realizat din confecție metalică și lemn de nuc. Deasupra acestuia, plafonul casetat, cu lumină integrată, trimite cu gândul la atmosfera unui listening bar, idee de la care a pornit conceptul întregului spațiu. Echipamentele de bar — espressorul, râșnițele și celelalte elemente metalice — completează atmosfera industrială și contribuie la compoziția vizuală, lăsând la vedere o parte din mecanica și ritmul specific cafenelei.
Mese care se mută, scaune diferite.
Zona de ședere este construită în jurul unor mese pătrate, ușor de reconfigurat, care pot fi unite sau separate în funcție de nevoi. Patru tipuri diferite de scaune adaugă varietate și permit un „joc” al pieselor de mobilier, oferind atât clienților, cât și personalului libertatea de a adapta spațiul în funcție de moment și de preferințe. În centrul cafenelei se află o masă mare, de sine stătătoare, înconjurată de opt scaune din lemn, de tip taburet, care devine un punct de întâlnire și socializare.
Standere care coboară din tavan.
În zona de magazin, două zone circulare de expunere ocupă partea centrală a spațiului, în timp ce standerele pentru haine coboară din tavan de-a lungul pereților și se integrează în arhitectura interioară. Spațiul este completat de o zonă dedicată discurilor de vinyl și o cabină de probă.
Microciment, lemn închis, cărămidă de sticlă.
Paleta de finisaje este simplă și coerentă, inspirată de imaginea unui listening bar ideal: microciment pentru pardoseli, lemn închis la culoare pentru pereți, cărămizi din sticlă, tavane casetate și elemente metalice. Materialele, mobilierul și echipamentele sunt lăsate să se exprime fără exces, construind împreună o atmosferă caldă, urbană și ușor industrială.


Ne-am dorit să realizăm cafeneaua pe care v-ați dori să o aveți mai aproape de casă — un loc în care să puteți intra pentru o cafea, să rămâneți pentru muzică, pentru oameni sau pur și simplu pentru atmosfera lui.
